A început lucrul la sistemul unic de alertă prin SMS

Producătorii de echipamente destinate reţelelor de comunicaţii se vor implica în implementarea ‘Ro-Alert’, sistem care va permite transmiterea simultană a unui mesaj de alertă către toţi utilizatorii de terminale conectate la o reţea mobilă, se arată într-un comunicat de presă al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

‘Grupul de lucru pentru dezvoltarea şi implementarea sistemului ‘Ro-Alert’ s-a reunit din nou astăzi (vineri, 22 septembrie 2017 – n. r.), la sediul Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii pentru o serie de întâlniri de lucru. Începând de astăzi, grupului de lucru i se alătură şi specialişti ai producătorilor de echipamente destinate reţelelor de comunicaţii, expertiza lor fiind esenţială pentru stabilirea parametrilor tehnici necesari funcţionării sistemului de alertare a populaţiei în situaţii de urgenţă’, precizează arbitrul telecom.

Potrivit sursei citate, grupul de lucru este format din reprezentanţi ai Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), ai Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), ai operatorilor de telefonie mobilă, ai producătorilor de echipamente de reţea şi ai autorităţii de reglementare în comunicaţii, ANCOM.

În cadrul întâlnirilor de vineri, discuţiile au vizat aspecte tehnice şi legale specifice care trebuie stabilite, astfel încât cetăţenii să fie avertizaţi în timp util de pericole pe telefonul mobil, automat, fără costuri.

Sistemul ce urmează să fie implementat va folosi tehnologia ‘cell broadcast messages’, care va permite transmiterea simultană a unui mesaj de alertă către toţi utilizatorii de terminale conectate la o reţea mobilă, aflaţi într-o anumită zonă de acoperire a unei reţele de telefonie mobilă şi care au activată funcţionalitatea de primire a acestor mesaje.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a anunţat, vineri, că soluţia tehnică pentru sistemul de alertare a populaţiei ar urma să fie definitivată vineri în cadrul unor şedinţe de lucru la ANCOM, iar în funcţie de opţiune, suma alocată urmând să fie de cel mult patru milioane de euro.

13:26 PwC: 3 din 4 companii au nevoie de cel puţin şase luni pentru implementarea plăţii defalcate a TVA13:16 UPDATE Vicepremierul Sevil Shhaideh, suspectă într-un dosar DNA. Surse: Shhaideh ia în calcul demisia

‘A fost o întâlnire pe care a condus-o domnul prim-ministru. Au participat la ea operatorii privaţi de telefonie mobilă (…), ANCOM-ul, reprezentat prin domnul preşedinte Diţă, a mai fost STS-ul, reprezentat prin domnul general Vasilca. S-au tranşat etapele următoare, care vor fi cu termene scurte, dar realizabile. Astăzi vor fi cel puţin încă două întâlniri tehnice la sediul ANCOM, care vor realiza o parte din aceste etape’, a spus Arafat, la plecarea de la Palatul Victoria, unde a avut loc întâlnirea.


Sursa: www.capital.ro

Spune-ți Părerea!