Andy Murray a anunţat că nu va mai evolua în acest sezon: Am avut un an frustrant

Jucătorul britanic de tenis Andy Murray, numărul 2 mondial, a anunţat, miercuri, că nu va putea să joace la turneele de la Beijing şi Shanghai şi că are şanse mici să mai evolueze în acest sezon, din cauza accidentării la şold care l-a ţinut departe şi de US Open.

Andy Murray a anunţat că nu va mai evolua în acest sezon: Am avut un…

“Din nefericire, nu voi fi apt să particip la umătoarele turnee de la Beijing şi Shanghai şi cel mai probabil nici la ultimele din acest sezon, de la Viena şi Paris, din cauza accidentării mele de la şold care m-a deranjat în ultimele luni.

După ce am consultat mai mulţi specialişti în probleme de şold în ultima săptămână, am decis că asta este cea mai bună decizie pentru mine pe termen lung.

Am avut un an frustrant pe teren din cauza mai multor motive, dar sunt încrezător că după această perioadă extinsă de odihnă şi recuperare voi putea ajunge din nou la cel mai bun nivel al meu şi să lupt pentru titlurile de Grand Slam de anul viitor”, a notat fostul lider mondial pe pagina sa de Facebook.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Sursa: www.businessmagazin.ro

Spune-ți Părerea!