BCE menţine dobânda de bază la nivelul zero

Banca Centrală Europeană (BCE) a decis, joi, să menţină sprijinul acordat economiei atât timp cât va fi necesar, lăsând nemodificate dobânzile şi programul de achiziţii de active, informează AFP.

Într-un comunicat de presă al BCE, instituţia precizează că, la şedinţa care a avut loc joi, Consiliul guvernatorilor a menţinut dobânda de politică monetară la nivelul zero, în timp ce dobânda la facilitatea de creditare marginală a fost păstrată la 0,25%, iar dobânda la depozite, care se aplică băncilor ce stochează lichidităţile în exces la banca centrală pentru o perioadă de 24 de ore, a fost lăsată la minus 0,40%. 

“Consiliul guvernatorilor confirmă că se intenţionează efectuarea achiziţiilor nete de active, în ritmul lunar actual de 60 de miliarde euro, până la sfârşitul lunii decembrie 2017 sau ulterior, dacă va fi necesar, şi, în orice caz, până când Consiliul guvernatorilor va observa o ajustare susţinută a traiectoriei inflaţiei, în concordanţă cu obiectivul sau privind inflaţia… Dacă perspectivele devin mai puţin favorabile sau în cazul în care condiţiile financiare nu mai sunt în concordanţă cu înregistrarea de noi progrese în direcţia unei ajustări susţinute a traiectoriei inflaţiei, Consiliul guvernatorilor este pregătit sa extindă dimensiunea şi/sau durata programului”, se precizează în comunicatul BCE. 

Atenţia analiştilor se îndreaptă spre conferinţa de presă a preşedintelui BCE, Mario Draghi, programată să înceapă la ora 13:30 GMT, ocazie cu care preşedintele BCE va face comentarii asupra motivelor aflate la baza deciziilor adoptate astăzi. 

13:09 Construcţia noului magazin IKEA va începe în octombrie00:51 Ratele românilor cresc rapid. Dobânda urcă la maximul ultimului an şi jumătate

Sursa: www.capital.ro

Spune-ți Părerea!