Criză fără precedent. Iohannis și-a anulat vizita într-o țară vecină!

“În consecință, când am aflat de această lege, am contramandat vizita mea în Ucraina și am contramandat și primirea președintelui Parlamentului, care se anunțase pentru sfârșitul lunii septembrie la mine, dând astfel semnale diplomatice extrem de puternice. Anularea unei vizite prezidențiale e un semnal extrem de puternic”, a declarat Iohannis.

El a subliniat că legea educației adoptată în Ucraina contravine bunelor intenții reciproce, informează Agerpres.

“Într-adevăr, o tematică neplăcută această evoluție din Ucraina cu Legea educației. Am avut prevăzută o vizită în Ucraina pentru luna octombrie a acestui an, o vizită pe care am pregătit-o în mai multe runde de discuții cu președintele Poroșenko. Ultima rundă de discuții am avut-o cu ocazia întâlnirii NATO de la Bruxelles. Am fost foarte, foarte neplăcut surprins de evoluția din Parlamentul Ucrainei, care, fără să anunțe partenerii, și noi suntem parteneri ai Ucrainei, a promovat o lege care, după părerea noastră, contravine bunelor intenții reciproce. Practic, această lege, dacă va intra în vigoare, va limita drastic accesul minorităților la educația în limba maternă. Pe noi ne doare în acest lucru. Avem foarte mulți români în Ucraina”, a afirmat șeful statului.

Iohannis a precizat că urma să meargă cu președintele Ucrainei în zona Bucovinei, unde sunt mulți români ucraineni.

“Această lege a venit într-un moment foarte nepotrivit și întreaga abordare, după părerea mea, trebuie pusă în discuție”, a adăugat șeful statului.

El a arătat că s-a întâlnit pe holurile ONU cu președintele Poroșenko, căruia i-a transmis opinia despre contramandarea vizitei.

“Normal că ne-am salutat și i-am spus pe scurt aceste lucruri. I-am spus direct că nu voi face această vizită până când nu există un progres pe această lege a educației și că sunt neplăcut surprins de această evoluție, în condițiile în care domnia sa a avut o abordare, cel puțin față de mine, foarte deschisă, când vine vorba de românii din Ucraina. Am transmis această abordare pe care o am și pe căi diplomatice și iată și direct președintelui Poroșenko. Și-a continuat drumul destul de îngândurat și sper să reușim să avem o abordare care permite românilor din Ucraina, în perspectivă, să-și continue învățământul în limba română”, a conchis Iohannis.

Parlamentul a adoptat o declaraţie prin care dezaprobă adoptarea legii Educaţiei în Ucraina

Scandalul privind interzicerea în Ucraina a învățământului în limbile minorităților, inclusiv în limba română, a ajuns în Parlament! Aleșii au adoptat astăzi o declarație prin care îşi exprime dezaprobarea față de noua lege a educației din Ucraina. Reamintim că Parlamentul din Ucraina a adoptat o lege ce blochează accesul minorităţilor la şcolarizare în limba maternă.

Potrivit declarației adoptate, Parlamentul urmărește “cu îngrijorare și maximă atenție” evoluțiile generate de recenta adoptare în Rada Supremă a Ucrainei a Legii Educației, care “limitează drastic dreptul la educație în limba maternă pentru etnicii români din Ucraina, eveniment care a trezit o profundă preocupare și îngrijorare în România”.

“Parlamentul adresează un apel pentru soluționarea cât mai grabnică a actualei situații, prin acțiune cu bună-credință, în spiritul cooperării, prin dialog inclusiv și respectarea strictă a standardelor europene în materia protecției minorităților naționale, a acordurilor multilaterale și bilaterale relevante, la care Ucraina este parte”, se arată în document.

Sursa: www.realitatea.net

Spune-ți Părerea!