Cum se lucrează într-o „Capitală Europeană Smart”: Un bulevard considerat a fi monument istoric este distrus sistematic, iar mozaicul este înlocuit de beton turnat în bătaie de joc

Bulevardul Unirii din Capitală este considerată a fi una dintre cele mai scumpe zone din Bucureşti, dar şi una care atrage anual mii de turişti datorită Palatului Parlamentului.

Cum se lucrează într-o „Capitală Europeană Smart”: Un bulevard…

Cu toate acestea, bulevardul este împărţit între trei sectoare care nu s-au pus de acord pentru întreţinerea acestuia. Dacă partea din sectorul 3, dintre Unirii şi Piaţa Alba Iulia a fost modernizată, cea dintre Unirii şi Piaţa Constituţiei este complet abandonată de autorităţi: Mozaic spart, şanţuri săpate haotic, lucrări publice realizate în bătaie de joc.

Cu toate că este zonă de promenadă, pe unde sunt deshise restaurante din segmentul superior, partea dinspre Palatul Parlamentului a „beneficiat” de o serie de lucrări la reţeaua de apă. Constructorul Acvatot, în calitate de antreprenor general, Apa Nova ca proiectant general şi beneficiar, au distrus mozaicul de pe bulevard şi l-au înlocuit cu beton.

Teoretic, legea spune că trebuie să readucă trotuarul la starea iniţială, însă mozaicul nu a fost conservat, ci distrus. În toate capitalele europene astfel de lucrări ar fi fost intens supravegheate, tocmai pentru ca sunt zone vizitate de turişti, însă în Bucureşti, capitală despre care Primăria spune mai nou că ar fi „smart”, zone ce trebuie protejate sunt distruse sistematic.

Sursa: www.businessmagazin.ro

Spune-ți Părerea!