eMAG a angajat 20 de studenți și se apropie de 4.000 de angajaţi

eMAG a angajat 20 de studenți și absolvenți din cei 25 care au fost recrutați în a patra ediție eMAG Talent Internship, program derulat în perioada iulie – august. În total, peste 1000 de studenți au aplicat la program în acest an.

Fiecare dintre cei 25 de interni a fost ghidat de către un mentor pe toată perioada activităţii, iar 20 dintre aceştia vor lucra în continuare în cadrul companiei, pe poziţii full-time şi part-time. Dintre cei 20 de studenţi, 11 au ocupat poziţii în echipele de Software Development din Bucureşti, Craiova şi Iaşi, 3 au fost angajaţi în departamentul de Web&MobilePlatform şi câte unul în echipele de Commercial, Marketplace Platform, Finance, Marketing, International Development şi Legal.

Internii au participat la un program intensiv de dezvoltare prin întâlniri dedicate cu specialişti din cadrul companiei pe subiecte tehnice, workshop-uri aplicate pregătite de echipa People cu rolul de a-i ajuta să înţeleagă ce înseamnă un proces de dezvoltare şi cum monitorizează un obiectiv de învăţare,  precum şi o sesiune dedicată cu Iulian Stanciu, CEO eMAG, de la care au aflat mai multe despre provocările business-ului.

Echipa grupului eMAG (care include alături de eMAG şi Conversion, PC Garage, Depanero şi FashionDays) însuma 3.822 oameni în luna mai a acestui an.

09:01 Anunţ istoric: BCE va elimina Euribor până în anul 2020 şi va anunţa o nouă dobândă de referință15:04 BREAKING NEWS: DNA cere Camerei Deputaților să aprobe urmărirea penală a ministrului Rovana Plumb. Sevil Shhaideh, urmărită penal în dosarul Insula Belina

Sursa: www.capital.ro

Spune-ți Părerea!