Fitch: Creşterea economiei mondiale în 2018, cel mai ridicat nivel după 2010

Redresarea economiei mondiale se va consolida, ajungând la 2,9% în 2017 şi la 3,1% în 2018, cel mai ridicat ritm de creştere din 2010, potrivit celui mai nou raport “Global Economic Outlook”, publicat luni de agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings.

“Ritmul mai rapid de creştere din acest an reflectă o îmbunătăţire sincronizată în statele dezvoltate şi în economiile emergente. Politicile macroeconomice şi înăsprirea pieţei forţei de muncă sprijină cererea în ţările dezvoltate, în timp ce redresarea de pe piaţa imobiliară chineză şi majorarea preţurilor materiilor prime, care a demarat la începutul lui 2016, alimentează redresarea cererii pe pieţele emergente”, a afirmat Brian Coulton, economist şef al Fitch. 

Comparativ cu raportul agenţiei din martie, cea mai semnifică îmbunătăţire a previziunilor de creştere se observă în zona euro. Îmbunătăţirea cererii externe, majorarea producţiei şi măsurile neconvenţionale de politică monetară (QE) ale BCE au determinat Fitch să estimeze pentru acest an un avans al economiei zonei euro de 2%, faţă de 1,7% previzionat anterior. . 

Săptămâna trecută, Rezerva Federală a SUA (Fed) a decis un nou pas spre normalizarea politicii monetare, majorând la un interval cuprins între 1,00% şi 1,25% dobânda de politică monetară, pe fondul creşterii economice solide şi a situaţiei stabile a pieţei forţei de muncă. 

16:28 Academia Română: Un grup de experţi trebuie să analizeze majorarea salariului minim14:38 Creşterea preţului locuinţelor a băgat în şedinţă principalii decidenţi financiari ai României

Este a treia majorare a costului creditului din ultimele şase luni, iar Comitetul de politică monetară de la Rezerva Federală (FOMC) şi-a menţinut estimările privind o nouă creştere a dobânzii în 2017 şi trei majorări în 2018. 

“Aceste declaraţii ar putea determina o anumită volatilitate pe pieţele financiare globale”, a avertizat Coulton. 

Majorarea cererii pe pieţele emergente în 2017 este semnificativă. Brazilia şi Rusia au revenit pe creştere şi cele mai recente date sugerează o redresare a consumului şi a investiţiilor în Rusia, se arată în raportul Fitch. 

Sursa: www.capital.ro

Spune-ți Părerea!