Hotărârile judecatorești și arbitrale pronunțate în alte țări – pași de urmat în România

Într-o societate supusă intens globalizării, justiția constituie un vector din ce în ce mai puternic al asanării economice și sociale. Într-o astfel de lume, justiția transfrontalieră sau cum spun juriștii cu prețiozitate, litigiile cu element de extraneitate, își cer tributul lor de uniformizare și previzibilitate.

Consumăm aceleaşi produse sau servicii, ne supunem aceloraşi reguli, este firesc prin urmare să dezvoltăm aceleaşi aşteptări, inclusiv în materie de valorificare a efectelor actului de justiţie. În mod mai mult sau mai puţin conştient direcţia a fost clară: cutume paralele,  tratate bilaterale, multilaterale, acquis comunitar, unificare legislativă, toate converg spre aceeaşi finalitate; reguli comune care să faciliteze, indiferent de modalitatea efectivă naşterea, modificarea şi stingerea raporturilor juridice de orice fel.

Fenomenul globalizării este în mod evident unul complex şi sensibil. La fel de sensibil şi la fel de complex este modul de manifestare a globalizării în activitatea de aplicare a legii.

În cuprinsul acestui material ne propunem să tratăm sintetic poate cea mai prozaică valenţă a acestui proces: recunoaşterea şi executarea în România a hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale pronunţate în jurisdicţii străine. Scopul declarat este să oferim celor confruntaţi cu o astfel de provocare câteva repere practice în legătură cu demersurile care trebuie întreprinse în acest scop. Informaţiile care urmează nu rezolvă toate problemele, însă pot fi un punct util de plecare. 

Din considerente ce ţin exclusiv de coerenţa expunerii, urmează să surprindem în continuare câteva reguli aplicabile recunoaşterii şi executării în România a hotărârilor judecătoreşti pronunţate de alte instanţe judecătoreşti naţionale şi alternativ, a hotărârilor arbitrale pronunţate în alte jurisdicţii.

Cu titlu preliminar arătăm  că normele juridice relevante pentru procedura analizată se regăsesc în Codul de Procedura Civilă – Titlurile III şi IV, Convenţia pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine adoptată la New-York la 10 iunie 1958, Convenţia europeană de arbitraj comercial internaţional de la Geneva adoptată la 21 aprilie 1961, Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, sau Convenţia privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea, executarea şi cooperarea cu privire la răspunderea părintească şi măsurile privind protecţia copilului, adoptată la Haga la 19 octombrie 1996, ş.a..

00:08 Câţi români au renunţat la CET-uri pentru o centrală termică şi care este investiţia iniţială00:20 Mercedes-Benz prezintă noi variante Coupe și Cabrio pentru Clasa S

Aşadar, procedura recunoaşterii este o formalitate prealabilă oricărei forme de executare silită pornită pe teritoriul României. Sunt exceptate de la o astfel de procedură hotărârile care se bucură de recunoaşterea de plin drept, în vreme ce hotărârile care privesc măsuri asigurătorii sau cele date cu executare provizorie sunt excluse de la această procedură.

Hotărârile judecătoreşti care se bucură de recunoaştere de plin drept sunt cele care privesc statutul personal al cetăţenilor străini. Art. 1095 C. proc. civ. enumeră condiţiile stricte în care aceste hotărâri trebuie pronunţate pentru a beneficia de acest statut privilegiat. Nu vom zăbovi, însă, asupra lor.

Procedura recunoaşterii şi executării hotărârilor străine este întotdeauna una judiciară, adică implică intervenţia unei instanţe de judecată. Cererea poate privi, după caz, fie exclusiv recunoaşterea, fie recunoaşterea şi executarea hotărârii străine.

Cererea de recunoaştere a hotărârilor judecătoreşti şi cea de recunoaştere şi executare a hotărârilor arbitrale este de competenţa tribunalului în circumscripţia căruia se află domiciliul/ sediul celui căruia i se opune respectiva hotărâre, iar în situaţia în care o atare instanţă nu poate fi determinată, de competenţa Tribunalului Bucureşti. Prin excepţie, cererea de recunoaştere şi încuviinţare a executării hotărârii judecătoreşti străine va fi adresată tribunalului în circumscripţia căruia urmează să se efectueze executarea.

Ca regulă, cererea se soluţionează în  prezenţa părţilor din litigiul de fond. Totuşi, legea permite soluţionarea şi fără citarea părţilor, atunci când partea împotriva căreia se va pune în executare hotărârea a fost de acord cu admiterea acţiunii ce a fost soluţionată prin hotărârea străină. În toate cazurile însă, soluţionarea cererii de încuviinţare a executării unei hotărâri judecătoreşti străine va fi realizată doar cu citarea părţilor.

Judecata priveşte eminamente aspecte de ordin formal, instanţa sesizată neavând posibilitatea de a reexamina problemele tranşate ori de a modifica titlul executoriu supus recunoaşterii şi executării.

Hotărârea privind recunoaşterea şi executarea unei hotărâri arbitrale, este supusă numai apelului, potrivit dispoziţiilor art. 1131 alin. (1) C. proc. civ.. În mod surprinzător,legiuitorul a optat ca hotărârea pronunţată în procedura de recunoaştere/ de recunoaştere şi executare a hotărârilor judecătoreşti să fie supusă atât apelului, cât şi recursului.

În privinţa condiţiilor pentru ca o hotărâre judecătorească străină să fie recunoscută în România, acestea sunt strict şi limitativ prevăzute de lege. Astfel, în primul rând, hotărârea supusă procedurii trebuie să fie definitivă potrivit legii statului emitent şi să fi fost pronunţată de către o instanţă competentă. Instanţa română va fi cea care va stabili vocaţia instanţei străine de a soluţiona litigiu, cât şi inexistenţa unei fraude la sesizarea acesteia. În al doilea rând, legea condiţionează recunoaşterea şi executarea hotărârii străine şi de existenţa, în statul emitent, a unui tratament similar, reciproc, privind hotărârile pronunţate în România. În cazul în care partea care a pierdut procesul a lipsit de la pronunţarea hotărârii, este necesar ca în faţa instanţei căreia i se solicită recunoaşterea să se probeze că atât citaţia pentru termenul de dezbateri în fond, cât şi actul de sesizare a instanţei au fost înmânate la timp părţii, precum şi că acesteia i s-a dat posibilitatea de a se apăra şi de a exercita calea de atac aferentă.


Sursa: www.capital.ro

Spune-ți Părerea!