Lovitură pentru şoferii din România! Ordonanţa a intrat în vigoare astăzi

Ordonanța Guvernului nr. 14/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice a intrat în vigoare astăzi, 2 septembrie. Una dintre cele mai imporante prevederi ale sale se referă la introducerea noţiunii de suspendare a înmatriculării vehiculelor.

Suspendarea de drept a înmatriculării, care a fost introdusă prin OG 14/2017, este “operațiunea administrativă care constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public”. Aşadar, cât timp înmatricularea este suspendată de drept, autoturismul nu poate circula pe drumurile publice.

Noţiunea nu era definită în legislaţie iar, de astăzi, se poate aplica în două situaţii.

În primul caz, înmatricularea se suspendă de drept dacă se constată că un autoturism circulă fără să fi făcut Inspecţia Tehnică Periodică (ITP), sau dacă circulă cu ITP expirat. După ce vehiculul trece o nouă inspecţie periodică, suspendarea încetează.

Al doilea caz în care intervine suspendarea înmatriculării este cel în care se achiziţionează un autoturism, iar noul proprietar nu solicită transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în termen de 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.

Ce spune Ordonanţa

Suspendarea înmatriculării – operațiune administrativă care constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulație și a utiliza un vehicul pe drumul public;”.

Este interzisă circulația pe drumurile publice a vehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic, a celor neasigurate obligatoriu de răspundere civilă auto pentru pagube produse terților prin accidente de circulație, a celor pentru care a intervenit suspendarea înmatriculării, precum și a vehiculelor înregistrate al căror termen de valabilitate a inspecției tehnice periodice a expirat ori este anulată.

Constatarea deficiențelor vehiculelor se face de către poliția rutieră, iar verificarea stării tehnice a vehiculelor aflate în trafic pe drumurile publice se face de către poliția rutieră, împreună cu instituțiile abilitate de lege.”

În cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în Registrul național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate constituit de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente de înmatriculare transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.”

Organul fiscal care operează scoaterea vehiculului din evidența fiscală a fostului proprietar are obligația de a notifica înstrăinarea acestuia în cadrul schimbului de informații prevăzut de reglementările în materie fiscală, în termen de 5 zile lucrătoare, autorității competente de înmatriculare. Aceasta face mențiunea privind înstrăinarea vehiculului în Registrul național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate constituit de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, în termen de 30 de zile de la primirea notificării.

De la data înregistrării notificării prevăzute la alin. (41), autoritatea competentă de înmatriculare, respectiv Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, transmite instituțiilor interesate datele noului proprietar, la solicitarea acestora.

În situația în care noul proprietar nu solicită transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în termenul prevăzut la alin. (4), înmatricularea vehiculului se suspendă de drept până la data transcrierii transmiterii dreptului de proprietate.

Sursa: www.realitatea.net

Spune-ți Părerea!