Money for nothing

Noi, ca planetă, nu luăm resurse din altă parte şi depindem de felul cum le exploatăm. Iar acum o facem cantitativ.

Dezvoltarea calitativă înseamnă educaţie şi legislaţie economico-socială, care să stimuleze elitele să iasă din spaţiul închis. Şi apare întrebarea: Ştiţi de ce s-au apucat unii să-i cucerească pe alţii? Ca să le ia resursele. Succint spus, în zona euro relaxarea cantitativă (QE) prezintă risc sistemic, fiindcă diluează percepţia asupra importanţei muncii depuse. Pericolul sistemic e că nimeni nu va avea o viziune reală asupra cantităţii şi calităţii muncii depuse, iar QE, o măsură discreţionară, va perpetua discreţionarismul în societate. QE constituie o renunţare la reperele morale, pentru că acesta-i discreţionarismul, şi în lipsa lor se ajunge la decădere educaţională, ceea ce e un atentat la adresa conştiinţei. Anihilarea ei va duce într-un termen previzibil la o segrerare între zeii manipulatori şi muritorii de rând manipulaţi. Dar motivul pentru care acest lucru este posibil e că în afara educaţiei nu există valoare. Extinzând problematica la dobânzi şi rolul lor de a constitui un obstacol în calea risipei resurselor, când acestea tind spre zero eliberarea discreţionară de masă bănească reprezintă o sfidare la adresa educaţiei, deoarece îi încurajează pe cei ce cheltuiesc nesăbuit şi nu pe aceia care construiesc planuri. Și în măsura în care nechibzuiţii nu-şi achită datoriile, ele se socializează cu selecţie adversă şi hazard moral.

În ceea ce priveşte legătura dintre relaxarea monetară şi cea fiscală, faptul că prima a substituit-o pe cea de-a doua evidenţiază că nu există un model de funcţionare a societăţii diferit de regimurile bazate pe robie. Pentru că deşi ţi se dau nişte bani te pomeneşti mereu că datorezi mai mult, că eşti legat de moşie precum iobagul. Iar partea interesantă e că acestea se petrec invocând principii democratice şi se plăteşte din ce în ce mai mult pentru educaţie. Însă procesul nu se concretizează la nivel social printr-o mai mare libertate, ci printr-o renunţare la drepturi, ceea ce arată o abdicare de la democraţie şi o alunecare spre sclavagism. Măsurile de reducere a fiscalităţii nu pot fi înlocuite prin QE, fiindcă degeaba li se pun băncilor bani în braţe pe care să-i atribuie în credite cât timp companiile nu pot face business din cauza mediului de afaceri ostil. Ele nu împrumută bani deoarece condiţiile fiscale nu le permit să iasă în câştig. Și aici merită zis că puterea de cheltuire nu poate ţine locul celei de cumpărare, dar şi că termenul la care se lichidizează economiile prin QE e mai scurt decât cel prin care ar face-o pe seama reducerii taxelor. Mai clar explicat, numai politica fiscală poate împovăra sau despovăra mediul economic, cea monetară doar asigură un preţ pentru transferul de costuri. 

IONUȚ BĂLAN, 

analist economic

00:28 Reguli complet noi pentru șoferi. Firmele de asigurare pierd puterea absolută pe piața RCA00:10 Dinamica şi turbulenţele pieţei româneşti a gazului

Sursa: www.capital.ro

Spune-ți Părerea!