ONU: Forţele guvernamentale siriene au folosit arme chimice de peste 20 de ori

Forţele regimului Bashar al-Assad au utilizat arme chimice de peste douăzeci de ori în timpul războiului civil sirian, au concluzionat membrii Comisiei ONU pentru Investigaţia privind Siria, informează agenţia de ştiri Reuters.

ONU: Forţele guvernamentale siriene au folosit arme chimice de peste 20…

“Forţele guvernamentale au continuat să utilizeze arme chimice împotriva civililor din zone controlate de opoziţie. În cel mai grav incident, forţele aeriene siriene au folosit gaz sarin la Khan Sheikhoun, Idlib, omorând zeci de persoane, majoritatea fiind femei şi copii”, se afirmă într-un raport al Comisiei ONU pentru Investigaţia privind Siria, catalogând atacul drept o crimă de război.

Anchetatorii ONU afirmă că au fost înregistrate 33 de atacuri cu arme chimice în Siria, din 2011 şi până astăzi. Forţele regimului de la Damasc sunt responsabile pentru 27 dintre acestea, iar în şase cazuri nu au fost momentan identificaţi autorii.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Sursa: www.businessmagazin.ro

Spune-ți Părerea!