Proiect: Statul va lua dividende de la companiile naționale

Companiile şi societăţile naţionale, precum şi regiile autonome ar putea redistribui sub formă de dividende, respectiv vărsăminte la bugetul de stat sau local, profitul repartizat la alte rezerve în anii anteriori, ca sursă proprie de finanţare, şi care nu a fost utilizat conform destinaţiilor iniţiale, se arată într-un proiect de ordonanţă de urgenţă iniţiat de Ministerul Finanţelor.

“Sumele repartizate, în anii anteriori, la alte rezerve în condiţiile art.1 alin.(1) lit. g) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, existente la data intrării în vigoare a prezenţei ordonanţe de urgenţă se pot redistribui sub formă de dividende sau vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, odată cu aprobarea situaţiilor financiare ale anului 2016”, se arată în textul actului normativ. 

În nota explicativă, autorii proiectului arată că Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la 

societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome stabileşte destinaţiile şi cuantumurile în care se va repartiza profitul net realizat de acestea, respectiv rezerve legale, dividende, alte rezerve care constituie sursă proprie de finanţare a acestora. 

“S-a constatat că la o serie de societăţi/regii, rezervele care constituie o sursă proprie de finanţare nu sunt utilizate de către acestea, surplusul valoric regăsindu-se în disponibilităţile băneşti ale acestora”, spun iniţiatorii. 

14:35 Este OFICIAL: S-a declanșat BREXIT-ul10:05 Răzvan Cuc, la conferința Capital: Un proiect vital e inelul Bucureștiului

Sursa: www.capital.ro

Spune-ți Părerea!