Șeful CNAIR: Începem lucrările la autostrada Comarnic-Brașov

Dacă anul trecut nu s-a inaugurat niciun kilometru de autostradă, în 2017 oficialii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere promit deschiderea a peste 90 kilometri. Provocările anului rămân finalizarea studiului de fezabilitate pentru autostrada Sibiu-Piteşti şi începerea lucrărilor la autostrada Comarnic-Braşov.

Conducerea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat, în cadrul emisiunii Capital TV, că săptămâna aceasta se inaugurează cei 15 km de autostradă din lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva. Specialiştii ­CNAIR s-au dus pentru a treia oară pe şantier să verifice lucrările pentru a se asigura că se va circula în condiţii de siguranţă. Asta după ce, la jumătatea lunii februarie, o comisie a constatat că Salini Impregilo, constructorul sectorului de drum, avea de realizat încă 3.000 de metri de şanţ pentru scurgerea apelor. Cum italienii sunt cei care au lucrat şi la Sibiu-Orăştie, celebra autostradă demolată, şefii de la CNAIR suflă şi în iaurt. În plus, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a cerut constructorilor să prelungească perioada de garanţie a lucrărilor de la 4 la 8 ani. Lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva, cu o lungime de 28 km, este construit de către Asocierea Salini Impregilo-Secol. Valoarea contractului este de 562 milioane de lei, fără TVA, 478 milioane de lei (85%) fiind bani din fonduri europene.
Pariul noii guvernări
Întrebat care sunt priorităţile Companiei Naţionale de Administrare a Infra­s­tructurii Rutiere, directorul companiei de drumuri a precizat că autostrada Sibiu-Piteşti, circulaţia pe Valea Prahovei şi centura Capitalei sunt cele mai importante proiecte. „Se vor deschide traficului 90 km de autostradă în 2016. Vor fi inaugurate lotul 2 Lugoj-Deva, lotul 3 Lugoj-Deva şi o porţiune din lotul 4, dar şi loturile 3 şi 4 din autostrada Sebeş-Turda, aproximativ 9 km din autostrada Transilvania şi intrarea autostrăzii Bucureşti-Ploieşti în Capitală“, a declarat Ștefan Ioniţă, directorul general al CNAIR. După ce anul trecut proiectele privind fluidizarea traficului pe Valea Prahovei au fost abandonate de guvernul Cioloş, oficialii CNAIR ne-au explicat că anul acesta încep lucrările pentru construcţia centurilor oraşelor Comarnic şi Buşteni. „Fluidizarea traficului pe DN1 se realizează, ca soluţie provizorie, prin construcţia a două variante ocolitoare în Comarnic şi Buşteni. Am dat curs procedurilor, iar anul acesta vom avea constructori pentru cele două centuri. Pentru fluidizarea traficului pe centura de sud ale Capitalei se constuiesc pasaje la Domneşti, Berceni şi Popeşti Leordeni şi urmează licitaţia pentru proietare şi execuţia centurii de sud cu profil de autostradă. La jumătatea anului se finalizează lucrările de lărgire la patru benzi a centurii de nord, porţiunea dintre DN 7 şi autostrada Bucureşti-Piteşti“, a promis Ștefan Ioniţă, care a mai dat o veste bună şoferilor. Chiar dacă pe mai multe loturi ale autostrăzii Comarnic-Braşov este nevoie de completarea studiilor de fezabilitate, cel puţin pe un tronson pot să înceapă lucrările. „Avem în acest moment în procedură de achiziţie publică lotul 5, sper să avem comunicarea unui câştigător al licitaţiei în luna aprilie. Vorbim despre sectorul Braşov-Râşnov şi sectorul de legătură la DN 73“,  încheie directorul CNAIR.

Fluidizarea traficului pe DN1 se realizează, ca soluţie provizorie, prin construcţia a două variante ocolitoare în Comarnic şi Buşteni. Am dat curs procedurilor, iar anul acesta vom avea constructori pentru cele două centuri.
Ștefan Ioniţă, şef CNAIR

✔ A1 Lugoj – Deva, Lot: 2-15 km
✔ A1 Lugoj – Deva, Lot: 3-21,141 km
✔ A1 Lugoj – Deva, Lotul 4: 10,2 km
✔ A3 Cluj Vest (Gilău) – Nădăşelu: 8,9 km
✔ A10 Sebeş – Turda, Lot 3: 12,5 km
✔ A10 Sebeş – Turda, Lot 4: 17 km
✔ A3 Bucureşti-Ploieşti: 6,5 km

Sursa: www.capital.ro

Spune-ți Părerea!