Tăriceanu despre dezvăluirile lui Dragomir: Apar confirmările despre statul paralel

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat marţi legat de afirmaţiile făcute luni seara la un post de televiziune de fostul colonel SRI Daniel Dragomir că acestea ar reprezenta confirmări vizavi de ceea ce el spune privind “statul paralel”.

“Apar confirmările a ceea ce vorbesc de peste doi ani de zile – statul paralel, care făcea regula şi legea în România şi, nu numai atât, ‘făcea şi Justiţia’. Adică rechizitoriile să fie pregătite de Direcţia juridică din SRI, să fie trimise la DNA, unde procurorii le semnau cu numele propriu, le trimiteau în instanţă şi apoi câmpul tactic aranja în mod ‘aleatoriu’ completul de judecată şi, bineînţeles, judecătorii care să facă execuţia finală. Deci asta e România în care am trăit şi păcat că sunt unii care nu au vrut să înţeleagă”, a afirmat Tăriceanu, la Palatul Parlamentului. 

El a susţinut că, în prezent, cei care au poziţii importante în statul român trebuie “să deschidă ochii larg” când vorbesc de reforma Justiţiei. 

“Cred că, acum, unii dintre cei care au poziţii importante în statul român să deschidă ochii larg de tot şi când vorbesc de lucruri şi de decizii sau dezbateri serioase care vizează reforma în Justiţie ar trebui să aibă în vedere aceste chestiuni pentru ca să revenim la normalitate şi pentru ca să revenim în situaţia în care Justiţia e Justiţie şi nu instrument în mâna câtorva oameni cu funcţii în serviciile secrete, cum a fost în trecut sau cu oameni din procuratură care se joacă cu vieţile oamenilor ca şi când ar fi lucruri de consum de prin casă. Justiţia este un lucru foarte serios, nu putem să acceptăm ca în aşa-zisa luptă împotriva corupţiei, care a devenit o perdea pentru răfuieli politice de tip mafiot, să avem victime colaterale pe care le desemnau ei”, a adăugat Tăriceanu. 

13:39 Tudose mai dă o lovitură asiguraţilor la Pilonul II: Nu veţi fi consultaţi13:23 E FOAME DE BANI! Guvernul stoarce de ultimii lei companiile de stat

În opinia sa, declaraţiile lui Daniel Dragomir se constituie în dezvăluiri care arată “cine a deţinut puterea reală în România”. 

“România a devenit în ultimii ani o ţară în care elitele au fost îndepărtate progresiv în aşa fel încât statul paralel să poată conduce România cum vrea el şi să poată să-şi menţină puterea şi de aici şi toate zbaterile pe care le vedeţi în ultima vreme asupra principalelor pârghii de putere – ceea ce s-a întâmplat recent la CSM cu Inspecţia Judiciară. Acestea sunt reverberaţiile acestor dezvăluiri care ne arată, de fapt, cine a deţinut puterea reală în România şi, bineînţeles, şi a interesului lor de a şi-o prezerva”, a spus Tăriceanu. 

Sursa: www.capital.ro

Spune-ți Părerea!